M ai intrebat ‘oare m ai uitat?’
Da, am uitat intr u totul cum arati, decit ochii mi i amintesc. Cu gene dese si negre. Ochi patrunzatori. Blinzi. Precum murea la umbra si adapostul miinilor ce nu se incumeta s o culeaga.
Dar, de altfel ma gindesc la tine zilnic. Seara mai ales… A devenit absurd sa astept vesti de la tine, dar, deschid eboksul si pentru o clipa ma simt usurata ca tu continui sa nu existi pentru ochii mei ce ar vrea sa te citeasca. Ce m as face, daca ai incepe sa existi? Cum m as relata? De aceea, la fel haului dintre cer si pamint, ma regasesc in proiectii. In gind imi esti hologramat…Levitez prin gratia imaginatiei…As fi cool si mi da curaj imaginea dorintei de a trai miracolul unui mail de la tine. Emotiile le evit in gramezile de cuvinte…ce te nasc si te si ascund in miezul adevarului, departe de mine…Tu, sigur nu esti asa cum eu te imaginez…
Cu toata roata impotrivirilor, vorbesc cu tine in gind…mereu…Multe din cuvintele pe care mi le ai scris, in urma cu ani de zile, au devenit profetice. Profetii proiectate in propia mi viata. Au devenit realitatea mea. Tu ai fost primul care ai spus’ pentru mine trebuia sa existi, chiar daca nu mai erai’…’s au rupt barajele’…si cum s ar mai rupe inca odata daca mi ai scrie! …Ma mingiie speranta ca esti bine.
Decit ca, intr o dimensiune paralela, as vrea sa nu ma dai uitarii. Sa ajunga povestea nostra sa fie o carte fara sfirsit…Macar ca astfel, ar da posibilitate universului sa devina multivers…si atunci ar reveni intr un alt acum. Un acum rostogolit in gura nesatula a unei gauri negre…Poate de acolo, din prelungirea ei, ne am scurge in timp intr o noua reintilnire…cea care noua ne a fost data cu exccelenta. Intilnirea unde in afara de intilnirea cu celalalt, ne am intilnit cu noi insine..
Scriu. Merge foarte incet. Imi lipsesti. Imi lipseste muza ce o aveam in tine. Bineinteles ca ai fost si ai ramas rupt dintr un D al I ului.. Din cerul care e departe de pamint, neajungind sa devii din Ideal, in trei D real parcurs de rutina cotidianului.
Mi e dor sincer de tine. Daca am avut in tine un prieten, a fost numai datorita tie. Ai avut curajul initiativei de a mi scrie si curajul de a patrunde universul meu interior. De unde ma destainuiam tie. Descoperindu ma astfel si mie insumi.
E foarte greu sa fii, sa simti ca esti si sa dea sens, cind nu te poti relata cu adevarat in afara. Cind esti o impresie fara expresie. De aceea, o gura tacuta cu buze surde…
Cind tu m ai cautat, te a durut la fel ca pe mine acum? Durere care se resemneaza in timp… Ca o aducere de aminte, a unei mari ce cindva si a vazut propia i nastere in primul val…
Acum chiar ca nu mai are importanta ca esti cu 12 ani mai tinar decit mine. Niciodata nu te am simtit a fi mai tinar sau mai in virsta. La poarta unde ne am intilnit noi, nu a fost loc pentru timp. La aceea poarta, unde spiritul isi cauta fiorii existentei, esentialul a fost ca ne am intilnit. De atunci cutreier cu tine in gind pe toate cararile posibilului.
Imi lipsesti in 3D, dar nu te am cunoscut deajus astfel. Ma intreb daca ma voi putea vreodata opri din a dori sa mi fii confident?…Daca se pot sfirsi cuvintele in care te chem sa mi fii aproape?
Vezi? De aceea am o convingere, precum jumatea paharului plin, ca hoinarim in continuare in lumea gindurilor, a intuitiei si a creativitatii, asa cum am facut o 3 ani de zile si de atunci sint si vrajita si otravita. Intilnirea noastra virtuala de mai tirziu, dupa alti 12 ani a fost scurta. Dar, in ce fe fel de masuri sa te plasez, cind inventia unitatii de masura a timpului e mirajul cel mai hot, dintre toate conceptiile.
12 ani intre noi in masura virstei ce ne desparte, 12 ani intre noi,in masura timpului de cind am pierdut contactul…Aceste tiparuri ma duc cu gindul la ideile ancestrale. Daca ar fi sa fie adevarate, in una din cele multe dimensiuni, am fost legati printr o stea comuna. De n am fost steaua insasi…Eu astfel ma simt in sulfet fata de tine. Si martor mi e universul asociatiilor ce tin de analize si speculatii, ca m am lepadat pe cit a fost in puterea mea de validitate subiectiva. In ideea unei proectii, a unei posibile psihoze si a unei autosugestive idei de simbioza, in perceptia mea intuitiva unde inainte de etichete si definitii te simt si te imaginez…pe acele lungimi de unde, esti o dedublare a energiei ce s a materializat in ceea ce numesc, in Mine…Un mine, mina ascunzatoare de mine insumi…dar, regasit in compania ta, a vocii tale interioare…care, cu toata pudoarea si teama de clisee, cum s o numesc altfel decit, sufletul tau?
…
Ai avut timp sa scrii? Iti vei da timp sa te apuci serios de scris si de pescuit? Oare aceste doua preocupari depind una de alta? Zimbesc…
Daca m ai intilni acum in 3D, ai gasi ce a mai ramas din mine, umbrita de suferinta. Dar ai gasi intimpinarea mea intreaga. Cheia, pe noptiera de la intrare din antreul sufletului, e tot acolo unde bine sti ca e…pe farfuriuta de portelan a asteptarii. Ori oare e a desteptarii?…Daca nu poti cu D ul intreit, teleporteaza te in D ul Gindurilor, din cind in cind si deshide macar in gind usa incaperii unde e loc pentru accept. De acolo, de dragul de a ne fi aproape, de dragul de a fi prieteni, povesteste mi…
Am imbatrinit. Nu mai sint supla. Dar in spirit sint la fel. Poate un pic mai calma. Desi nu sint sigura…Mai matura, poate…Acum stiu de ce am presimtit de la prima clipa cind ti am citit primele scrisori, ca mi esti geaman in suflet. Si nici n as fi avut stire de vastitatea propiului mi suflet, daca tu n ai fi fost prietenul meu acolo. As fi simtit de la suflet si spre suflet, dar n as fi stiut cum sa ma orientez in haosul meu interior. Ar fi ramas haos. Sint 22 de ani de la prima noastra intilnire. Dupa ceasul ancestral, ar trebui sa apari din nou intr un fel sau altul, dar in contact cu mine peste 2 ani…
As vrea sa te vad. Sa te simt, asa cum te as putea simti acum, prin prisma prieteniei pe care am cladit o in acest numar de 22. Arata ca doua lebede. Care au terminat de mult stadiul de ratusti urite. Si acum se plimba implinite pe ape. Au terminat cu oglinditul, cu proiectatul si cu lupta de a se defini…Si care, salbatice cum le e felul, zboara libere…Vagaboante profesionale.
Mi au fost dragi scrisorile tale. Nu fiind ca au fost in cantitate, scrisori cu sacul! Dar in ele a fost calitate!
Si as vrea sa te intilnesc, tocmai ca sa ne despartim frumos. Si macar inca odata in scris. Sa ne scriem o scrisoare de despartire care sa fie in adevar o scrisoare ce ar fi in stare sa oglindeasca un zbor liber, salbatic, profund, multidimensional si dulce amar. Fiind ca le am trait toate acestea in scrisori…Sa ne despartim cu meritul cortinei ce cade in momentul final. Nu dramatic. Nu popmpos si formal politicosi…si nici fiind ca asa e frumos…ci fiind ca meritam amidoi. Pe cit de individual si original esti, existenta ta…precum si a mea…pe atit de gemeni ne am fost si traiectoriile tuturor undelor de ochi nevazute, dar de suflet simtite, ne au fost loiale. N as vrea sa traiesc in nici una din vietile viitoare o altfel de fericire. Un alt fel de foc de artificii. Si altfel de durere de neimplinire. Intilnindu te, doar odata, o singura data…n as plinge. Am plins deajuns si si pentru acest fel de atunci. Pentru un atunci, la care inca sper. Nu pot sa cred ca nu ma vei cauta din nou intr o zi. Calm si sigur pe tine ma vei gasi tu , asa cum si la inceput…
Te ai simtit vreodata mai aproape de altcineva decit cind imi scriai mie?…
Sint sigura ca miinile ti sint calde si cind mi le vei intinde, mi le vei intinde pe amindoua deodata. Paralele, incredintate incredintate intilnirii noastre ca un pod, care sa acopere durerea ce am adunat o in timp, si tu si eu. Si a ta si a mea. Ca daca e nevoie de ceva intre noi, e un pod peste timp. In gratia caruia sa fie acoperita prapastia ce ne a despartit inca de la inceput. 12 ani ne au despartit in toate. Dar ne au si apropiat. Din perspectiva ironiei sortii, povestea noastra e perfecta. Un game perfect… O pulsare perfecta a universului ce ne viseaza si materializeaza. Ca orice poveste de viata reala. Traita. Viata, care indiferent de premize, fara ocolisuri cind a fost vorba de suferinta. De sacrificii. De dorinte neimplinite. Povestea noastra a fost si e o simfonie. Macar ca tu nu vrei sa te dai ei altfel decit in ceva calm si sigur. Astfel mi ai raspuns, cind te am intrebat ce vrei de la mine? …Sa ti faca parte viata de implinire in dorinta ta de a trai in echilibru. Eu mereu am zis, ca vreau sa traiesc in lumina. Vezi? … Eu de aceea n am putut vedea altfel, decit ca sintem necesari unul altuia. Si nu numai gemeni. dar chiar siameni astrali…Dar, poate mi lipsea lumina cind vedeam astfel…
Intre timp, de cind nu mi ai mai scris, am trecut prin iad… Si daca n as fi fost as robusta cum am fost, acum as fi fost cenusa. Am ajuns sa ma imprietenesc cu intunericul. acum traiesc cu el, fara sa mi mai fie teama, ca o viata traita doar in lumina e o viata constienta, pe merit de a fi traita…M am recules si reinventat. Aplic terapia cea mai inteleapta din lume. Traiesc cu tot ce am de trait!Cu lumina si intunericul.
Nu am reprosuri. Oftez doar din cind in cind. As fi avut nevoie de tine. de umarul tau prietenesc. Asa cum si tu ai avut nevoie de mine cind ai parcurs suferinta in viata ta…Sintem oare chit acum?…
Imi doresc sincer, foarte sincer, cum ziceai tu, sa te vad, sa vorbim, sa fim impreuna neingrijorati. Si sa ridem impreuna…Sti, ca prietenii adevarati rid mult impreuna? Acest capitol ne lipseste in cartea noastra. Cartea prieteniei noastre.
Cer universului o singura intilnire cu tine in 3 D. Zimbesc iar. Ca cine a zis, ca vrea ceva calm si sigur? Acum eu definesc acel ceva.
O intilnire calma si sigura. Si te doresc doar pe tine calm si sigur pe tine. Mie imi ajunge sa fiu. Indiferent cum. Dar, sa fiu inca…
Mi se pare ca, daca nu va exista aceea intilnire, un astfel de atunci intr un alt acum decit acesta, tacerea nu va fi numai surda. Va fi si oarba.
